Ne-am regasit din intamplare si mi-ai spus sa raman. Am fost distrata tot timpul. Am crezut ca, ramanand va fi o gluma si ca nu vom face altceva decat sa radem. Am ras, intr-adevar... Cate zile pline de tine au fost. Si nu numai zilele, caci m-am umplut si eu de tine!
Peste doua zile imi va lipsi mirosul de cafea care ma trezea dimineata. Imi va lipsi numele meu de pe buzele tale cand ma sarutai si imi spuneai sa ma trezesc. Voi simti mereu gustul fructelor pe care le faceam, dimineata, aproape cu ochii inchisi si somnorosi pentru tine. - mi-ai spus mereu ca sunt cele mai bune fructe...
Cum o sa fie fara tine? Gol! Si suflet si inima si ochi si trup si maini si timp si pat, totul gol, nu va mai fi nimic! A inceput sa ma consoleze adierea unui gand ca-mi va fi normal, asa cum a fost si pana sa-mi spui sa raman. Asa cum era cand visam cu ochii deschisi la un ideal, ideal pe care il caut de mult timp. Un ideal fomat din liniste, intelegere, dragoste, fericire, zambete si o cafea dimineata..
Au fost multe nopti pierdute in cuvintele pe care le spuneam din suflet, amandoi si atunci de cate ori am vrut sa spun "te iubesc"...
Imi va fi dor, insa tu probabil nu vei afla asta niciodata...
P.S. Mai tii minte cum m-ai indragostit de Istanbul ?
