Iti daruiesc "O viata", cartea mea!

Intr-o zi vei afla de ce tac cand imi vorbesti. Vei afla de ce ma uit la tine cu ochi mari si fara sa clipesc. Intr-un oarecare timp iti vei da seama ca nu pot respira atunci cand ma privesti. Candva vei stii de ce-am ramas. Vei afla care au fost motivele pentru toate noptile pe care le-am stat treaza, citind sau scriind. Intr-o zi vei afla de ce ma uit la stele atunci cand tu conduci. Vei afla de ce plang atunci cand pleci sau cand ramai. Cand vei afla toate acestea ma vei elibera. Acum, cand te cunosc pana la ultima incheietura, acum, cand am incredere deplina in tine, acum iti pot citi prefata cartii sufletului meu. Citind, as vrea sa-ti spun ca, la inceput nu am vrut nici o clipa sa raman. Eram atat de diferiti! Cand iti spuneam ca obisnuiesc sa raman in casa sa citesc mai tot timpul radeai. Iti spuneam ca, cel mai mult imi place sa scriu si sa plec undeva unde pot mirosi iarba proaspata, dar tu nu m-ai privit in ochi. Ai crezut ca m-ai citit din a doua clipire a cunoasterii. Acum ne regasim intinsi in acelasi pat, uitandu-ne la tavanul inalt si vorbind despre neanturi doar pentru a incerca sa marim distanta dintre pat si tavan, pentru ca data viitoare cand ne holbam la el sa putem ramane impietruiti mai mult timp, poate toata viata. Iti citesc ca azi-noapte m-am regasit in bratele tale pentru cateva clipe, atat cat sa te convingi ca patul are aceeasi dimensiune si ca in nici un caz nu-ti trec partea ta atat de rigida si instabila de pat. Iti spun, ca sa stii ca, in carte scrie c-am inceput sa ies din casa pentru ca am epuizat toate cartile interesante si nu mai am nici un pic de inspiratie la scris, iar adevarul este ca inspiratia ma cuprinde doar atunci cand renunt la ceva. Aici mai scrie ca ziua mea de nastere a fost timp de 24 de ore, ore care anul acesta au fost cele mai nenorocite: 6 ore am sperat, 6 ore te-am asteptat, 6 ore am plans, iar in ultimele 6 ore din nou am sperat, iar la sfarsitul acestor ore, din care, fiecare secunda mi-a presarat sare pe rana vie, fiecare minut m-a aruncat din colt in colt al casei si m-a calcat in picioare si fiecare ora a incercat sa ma resusciteze, nereusind din toate gandurile si lacrimile varsate, am ramas cu un cadou nemarginit, aidoma unui infinit: speranta. Vreau sa-ti mai spun, din ce citesc, ca, in fiecare dimineata cand rasare soarele, pentru mine ia nastere o noua viata, dar frumusetea lucrurilor, durerea clipelor, suferinta intamplarilor, dragostea sufletului si mirosul de roua, raman aceleasi necontenit, oricat as incerca sa schimb sau sa inlocuiesc unele dintre aceste lucruri. Sper ca nu consideri ca aceasta carte iti va umezi ochii tai atat de pretentiosi la vedere, caci as dori sa te previn ca s-ar putea sa ti se umezeasca ochii de ras, asa cum s-a-ntamplat de la-nceput. Totusi, iti spun ca exista si posibilitatea, ca atunci cand citesti din carte, sa inceapa mainile a-ti tremura putin cate putin, stomacul va incepe sa te doara arzator, muschii sa ti se incordeze si tendoanele sa te usture de neliniste, s-ar putea ca sa vrei sa bei un pahar de apa si sa nu te mai poti misca, sa ramai pur si simplu impietrit, vei vrea sa faci o pauza pentru a trage aer in piept, dar vei afla durerea fiecarui fir de aer ce ti se va strecura in plamani. Crezi ca exista posibilitatea ca tu sa incepi sa citesti aceasta carte, iar dupa un anume timp sa renunti pentru a citi o alta carte? Te las pe tine sa descoperi, iar apoi mi-as dori, ca anul urmator de ziua mea sa mi-o povestesti si nu uitandune-n tavan, ci privindu-ma-n ochi. Crezi ca ai putea face asta cu ochii in pamant, macar? Aceasta carte iti este dedicata tie, idealule. P.S.: Am deschis cartea la ultima pagina a celui din urma capitol, iar ultimul paragraf era: "La aceasta ultima suflare as fi vrut sa fim impreuna, inainte ca eu sa ma grabesc sa fug!"