Serendipity - Maktub

Ne-am regasit din intamplare si mi-ai spus sa raman. Am fost distrata tot timpul. Am crezut ca, ramanand va fi o gluma si ca nu vom face altceva decat sa radem. Am ras, intr-adevar... Cate zile pline de tine au fost. Si nu numai zilele, caci m-am umplut si eu de tine!

Peste doua zile imi va lipsi mirosul de cafea care ma trezea dimineata. Imi va lipsi numele meu de pe buzele tale cand ma sarutai si imi spuneai sa ma trezesc. Voi simti mereu gustul fructelor pe care le faceam, dimineata, aproape cu ochii inchisi si somnorosi pentru tine. - mi-ai spus mereu ca sunt cele mai bune fructe...

Cum o sa fie fara tine? Gol! Si suflet si inima si ochi si trup si maini si timp si pat, totul gol, nu va mai fi nimic! A inceput sa ma consoleze adierea unui gand ca-mi va fi normal, asa cum a fost si pana sa-mi spui sa raman. Asa cum era cand visam cu ochii deschisi la un ideal, ideal pe care il caut de mult timp. Un ideal fomat din liniste, intelegere, dragoste, fericire, zambete si o cafea dimineata..

Au fost multe nopti pierdute in cuvintele pe care le spuneam din suflet, amandoi si atunci de cate ori am vrut sa spun "te iubesc"...

Imi va fi dor, insa tu probabil nu vei afla asta niciodata...

P.S. Mai tii minte cum m-ai indragostit de Istanbul ?

Remember Me !

Sunt lucruri in viata pe care le faci doar o singura data. Sunt momente si clipe care ti se petrec in viata, insa nu ai dori niciodata sa se mai petreaca. De multe ori, cele mai frumoase clipe, cele mai dragi, cele mai importante, ai dori sa nu se termine niciodata. La ce bun? La ce bun toate aceste momente frumoase atat de prefacute? De ce trebuie sa lucrezi in aceeasi incinta cu un coleg de munca care oricum este o concurenta? La ce bun sa stai cu persoane la masa, care maine nu te vor mai suna? De ce prieteni, daca nu iti sunt aproape la cele mai importante momente din viata ta? Si oricum, de ce prietenie cand stii ca oricum se va termina?
Nu am inteles niciodata de ce un prieten te invita in oras doar pentru a te intreba ce ti-ai mai cumparat, ce ai mai facut, cum a fost in momentul "x", daca oricum nu a fost langa tine. Nu o sa inteleg niciodata de ce atunci cand iti zambeste o persoana o face prima data din politete si dabea mai apoi din simpatie. Ma tot chinuiam sa inteleg persoanele de langa mine, pentru a le cunoaste mai bine, pentru a le ajuta, pentru a creea o relatie, indiferent de aceasta. Azi, toate aceste lucruri sunt in van. Nici macar nu ma mai ostenesc sa ma gandesc la oameni. - de ce? - simplu! - pentru ca exista riscul ca ei sa nu se gandeasca niciodata la tine.
Din iarna anului trecut ma tot uit la ultimele 3 minute dintr-un film, mereu aceeasi secventa, mereu acelasi sfarsit. Nu, nu ma uit din cauza ca as vrea sa schimb finalul filmului, ci pentru ca acel final este insusi un film. Parerile sunt impartite: unele persoane spun ca filmul se sfarseste tragic, unele persoane spun ca e un final subiectiv unde se pot intampla multe lucruri in continuare. Filmul s-a terminat, nu va mai avea vre-o continuare, nu va mai urma o parte a 2-a. Eu spun ca finalul filmului acesta este unul fericit din toate punctele de vedere. Nu am sa spun despre ce film este vorba, caci cu o vorba spusa mi se va scurge o picatura din viata, iar voi imi puteti afla slabiciunile.
Vara aceasta simt nevoia sa calatoresc, insa nu voi face nici o poza pe unde voi merge - nu vreau sa ma intorc niciodata intr-un loc in care am mai fost deja. Acum doua saptamani am intalnit o persoana destul de interesanta - o carte citita, insa niciodata inteleasa. Am avut o revelatie! Mi-am dat seama ca atunci cand astepti un telefon de la cineva, acel timp in care astepti il pierzi. Atunci cand ai cele mai mari asteptari, timpul in care stai si te gandesti il pierzi. Atunci cand astepti sa vina o persoana care nu mai vine, timpul in care astepti il pierzi. Si tot asa... Trenul, sta maxim o ora intr-o gara, apoi pleaca spre o indepartata destinatie. Se mai opreste din cand in cand in cate o gara mica, cateva minute, pentru a mai cobori din calatori, insa spre acea destinatie indepartata numai tu vei merge. La sfarsit te vei trezi singur in tren.

Aceste randuri se pot numi, desigur - a merge la coarda sensibila - si ce daca!

P.S. : Pe 20 Iunie 2010 am realizat cel mai ravnit vis al meu!

Un inceput...in continuare...

A inceput cu o comisie de aproximativ zece personalitati :

- o poezie, ceva "repede", dar spusa din suflet, un Ion Minulescu transpuns prin mine.

- un monolog agreabil care, desigur a contat.

- a fost si "fabula circului", drama, eram acolo... am vazut cum a murit !!!

- un dans, un zambet si toata sala era a mea...

- cantecul a fost cel mai lung, dar nu a fost deloc ca in "Alba ca zapada"...

Desigur, au fost si altele, insa faptul ca erai acolo, te vedeam, erai real - nu doar o imagine inchipuita, m-a facut sa-mi tremure buzele, sa nu-mi mai pot controla mainile. Am inchis de cateva ori ochii, insa erai tot acolo si ma priveai. Erai acolo pentru ca ma iubeai, nu doar pentru dorinta mea de a-ti vedea ochii atunci cand sunt ca tine. Vroiam sa ma vezi asa cum nu ma vazusei decat in flash-uri de imagini trecatoare, flash-uri blestemate, care, pe tine te-au mintit. Nu a fost asa. Nici nu trebuia sa fie, caci nu am vrut niciodata sa fiu cum ai vrut tu sa fiu. Am vrut sa fiu femeia cu ochii verzi care poate sa fie ca si tine - un actor pe scena vietii. Si toate cuvintele si sunetele au fost pentru tine si mi te inchipuiam pe tine in garsoniera aia nenorocita, jucand un rol pe care, desigur il joci in tot timpul vietii tale. O, stii atat de bine ca imi place sa ma joc cu cuvintele, imi place sa te vad zambind atunci cand eu iti vorbesc si cand te privesc! Ce? Ochii mei iti spun altceva decat iti spune gura? Normal, idealule. Cuvintele pe care le spun nu reprezinta decat o treime din ce ar spune ochii mei. Insa numai eu stiu ca acele cuvinte nespuse le-ai auzit de multe ori, aruncate la intamplare, fara sens, fara sa crezi ca eu le-am spus cu adevarat.

Au fost multe clipe cand ne-am jucat unul cu altul, imi placea la nebunie sa ma joc cu tine. Te-am si sarutat de cateva ori, saruturi furate, cateodata nici nu observai pentru ca erai atat de absorbit de ochii mei... Si cand ma gandesc la cearceafurile mototolite, la paharele goale de vin, la cuvintele ce le auzeam ca prin vis, erau cuvinte reale - spuse de tine.

Acum sunt ca tine. Joc in teatre blestemate. Joc roluri pe care nu am crezut niciodata ca le voi juca si in viata reala. Vad prin ochii tai scena si publicul, numai ca atunci cand ma uit la public, prin ochii tai, ma vad, iar prin ochii mei, nu te vad. Nu esti acolo sa ma privesti, sa imi zambesti si sa aplauzi. Nu esti acolo sa imi dai putere si speranta in continuare. Si nu mai esti nici in camera aceea goala cu tavan inalt si cu un singur pat pe mijloc, sa arunci hainele, sa plangi si sa tragi suspinand dintr-o tigara...

Toate intr-un singur an!

A fost un an plin. Toate lucrurile s-au intamplat in balans - cele triste si rele le-am trecut zambind, iar cele frumoase si bune, plangand. :)
Intr-un an atat de 'scurt' am pierdut lucruri materiale ca sa pot castiga fericirea sufleteasca! Anul 20 m-a incercat din greu, dar mi-a oferit intelepciunea, speranta si credinta, pe care le pierdusem pe drum. Au fost momente in care am vrut sa spun oricarei persoane care trecea pe langa mine pe drum cat iubesc de mult, au fost momente in care am vrut sa plec atat de departe sa uit totul, momente in care am crezut ca "mai bine nu se poate", momente in care aveam impresia ca nu voi mai putea sa ma ridic de jos.
A inceput cu un ideal, iar idealul s-a transformat in ce este mai frumos la anii 20 : dragoste de adolescent - o dragoste pura si nevinovata. Au fost niste clipe...defapt acestea vor fii unele dintre clipele pe care nu le voi uita niciodata! Dupa aceste clipe deosebite, s-a intamplat inevitabilul : am picat examenul la "teatrologie" (zicea cineva). De aici totul a devenit o ceata si un stres continuu in cursul anului. M-am inscris la o facultate ok (ma gandesc acum), insa cu greu m-am convins sa dau cu semnatura pe foaia de inscriere, avand in vedere ceea ce imi doresc. Am cunoscut o gramada de persoane minunate, nu am pierdut nimic. Apoi a fost vestea cu bunica (mama mea), caci m-a crescut. Apoi a fost vestea infioratoare despre starea sanatatii mele, pe care a trebuit sa o suport singura, fara ca familia sa stie (nu am vrut sa-i impacientez). A urmat o perioada mai grea in familie. Dupa acestea a fost un zambet, caci am trecut sesiunea cu brio, caci "10"-le nu se compara cu nici o nota! :D Ea, prietena mea... dar au trecut 6 luni fara sa mai stiu nimic de ea (am avut un deja-vu intens). Nu are rost sa le enumar, insa au fost un numar destul de 'simtitor' de esecuri - in continuare - care mi-au parlit un pic sufletul. Voi juca intr-o piesa de Shakespeare (vestea aceasta m-a bucurat enorm in acel moment). Dupa aceasta veste minunata a inceput sa ma manance pielea (nu glumesc si nu e de ras) caci mergand la dermato - vestea a fost ca sunt alergica la culoarea negru si nu numai - mi-am aflat toate alergiile posibile, insa la culoarea negru m-a afectat putin! Am continuat mai mult cu gandul decat cu faptele, dar cu privirea in pamant (probabil nu am vazut ce a trecut pe langa mine) - deseori oamenii fac gresala asta, dar si eu am facut-o! Inca o sesiune de lucruri neasteptate si urate a urmat (fara a mai da detlii). Ultima, dar si cea mai recenta a fost boala lui Edo - merg de 2-3 ori pe zi cu el la perfuzie (ce poate fi mai urat si ingrijorator?) - Babesiosa.
Azi : 6 mai - BlackJack - zambesc la vederea razelor de soare, dar si pentru ca Edo e mai bine, iar prietenul-amicul meu este langa mine (cel care a demonstrat ca poate fi prieten). O dimineata frumoasa si plina de speranta!

Restul conteaza mai putin! :)

Hey apple... tot sun

Hey apple... tot sunt suparata pe 'Apple', insa cand vad asta, imi trece :))