"Trăiau ceva frumos, cum nu trăise nimeni
Şi se-ntâlneau pe-ascuns de teama celor răi.
O dragoste nebună cum doar în cărţi există,
În gheara ei, parşivă, i-a prins pe amândoi.
Când nori apar pe cer şi sfinţii iarăşi plâng,
Este ziua iubirii şi-aceea-i ziua lor.
Atunci se ţin de mână, se plimbă prin palate,
Se pot lua în braţe, pot face tot ce vor!
Se hotărî să-i spună că-i dăruieşte viaţa,
Dar ploaia se oprise şi soarele-a zâmbit.
Atunci a sărutat-o, ştiind ce va urma,
L-a sărutat si ea, apoi...l-a părăsit.
De nu o va iubi pe ea, nu va iubi pe alta,
Va mai trăi, destul, doar să-şi blesteme soarta!"
[GAB]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu