
Am venit ca un fulger pe lume...nu m.au vrut...si am durut. Cand am deschis ochii mi.am atintit privirea spre geamul larg, prin care se vedea cum infloreau lalelele. M.a zarit soarele cu raze puternice, n.am rezistat, am inchis ochii si.am inceput sa plang. M.au luat acasa nestiind in ce viata ma aventurez. Mi.au cladit un camin. Mi.au oferit jucarii; nu le.am acceptat.
Am crescut, mi s.a parut incredibil cand am reusit sa fac cativa pasi, apoi am rostit primul cuvant, pocit, nu realizam ce spun: IUBIRE... Aveam jucariile mele, atent alese: poze vechi, scrisori, cateva carti cu povesti si basme. Incet, m.au invatat sa vorbesc, sa citesc, sa scriu...
Mi.am petrecut un timp lung citind mereu aceleasi povesti fantastice, in care ma regaseam, ma ajutau sa respir, sa visez, sa plang... M.au ajutat sa cunosc ceea ce insemna IUBIREA, definitia ei; nu traisem sentimentul acesta.
Imi petreceam zilele si noptile scriind scrisori pentru cei din jurul meu si pentru cei care urmau sa ma cunoasca, inventam povesti cu finaluri triste sau fericite. Atunci am descoperit poezia, ne.dandu.mi seama, punand cuvinte ne.rostite pe foaie, asezandu.le intra.un mod placut auzului, cuvinte care din gura celorlalti, nu erau decat niste banalitati...
Implinisem varsta cand orice copil crede ca toata lumea ii apartine, atunci cand considera ca se poate descurca si singur si nu.l mai intereseaza de nimeni si nimic. Eu nu.mi vroiam decat lalelele inflorite, razele soarelui si valurile marii... Ii descoperisem pe Minulescu si Baudelaire, de atunci - comori ale sufletului meu, recitam din Stanescu si Baesu, Eminescu si Shakespeare... Cuvintele lor mi.au aratat ce inseamna IUBIREA, mi.au demonstrat ca exista si ca i se poate intampla oricui, inca ne.purtand acest sentiment in suflet...
Printre frumoasele cuvinte ale poetilor nemuritori, ma duceam la teatru, eram fascinata de comediile vietii din piesele de teatru, radeam, plangeam alaturi de actori...
Cand a rasarit soarele, l.am privit, fara a mai plange, i.am zambit spunandu.i "Bine ai venit!"; mi.a incalzit umerii cu razele lui si mi se oglindea in ochi. In aceasta zi am simtit mirosul lalelelor si totodata briza marii nesfarsita. Pana in acest timp n.am lasat pe nimeni sa mi se apropie, sa.mi vorbeasca sau sa ma atinga. N.am rezistat prea mult si am iscat furtuna unui inceput; tuna, fulgera, iar picurii de ploaie se razbunau pe mine, lovindu.ma cu putere. Am strigat durere cerului cazand plansa si fara puteri in mijlocul furtunii.. Am rugat liniste sufleteasca si IUBIRE. Am dorit sa stiu cine sunt. Mi.am stors din suflet toate poeziile si cuvintele intalnite pana atunci, ca sa nu mai fiu...
Am stat un timp singura, privind cum oamenii calcau in balti udansu.si picioarele grabite. Atunci te.am vazut, mi te.ai asezat alaturi si m.ai intrebat despre mine. Cine anume te.a sfatuit sa.mi iei mainile intr.ale tale? Om nevinovat, de ce m.ai privit in ochi atata timp?
Sufletul meu te striga, ochii erau inmarmuriti la vederea ta, mainile.mi erau inclestate pe umerii tai. M.ai luat in brate spunandu.mi "Va fi bine!" Ai scos un cutit si amarnic in inima.mi l.ai infipt. Mi.ai smuls sufletul strangandu.l in maini si apoi te.ai imbracat in el. M.ai privit tot timpul in ochi.mi plini de durere ne.tradand nici o emotie.
M.ai luat infrigurata si.am facut dragoste pana cand soarele a rasarit din nou. M.au infiorat cele patru anotimpuri si toate cugetarile de pana atunci. Vedeam cum stropi de lumina ni se presarau pe trupurile goale. Pamantul se cutremura, caci tremuram nesigura din toate incheieturile. Cand bolta cereasca s.a lepadat de stele, mi.ai adormit in brate...am stat asa un timp. Sufletul, inima si ratiunea se contraziceau de zor...iar sufletul a iesit victorios.
De atunci mi te.ai asezat pe suflet recitand poezii si invatandu.ma despre IUBIRE. Da, am cunoscut IUBIREA si traiesc IUBIREA, datorita tie. Iti multumesc.
Va rasari din nou soarele, desi de la o vreme incoace au inceput sa ma doara razele lui.
Om nevinovat imbracat in sufletul meu, acum aspir la tine, la valurile marii si la lalelele mele. Voi sunteti idealul ochilor si sufletului meu.
Un comentariu:
Frumoase cuvinte.Pacat ca foarte triste, de toamna...
Trimiteți un comentariu