- o poezie, ceva "repede", dar spusa din suflet, un Ion Minulescu transpuns prin mine.
- un monolog agreabil care, desigur a contat.
- a fost si "fabula circului", drama, eram acolo... am vazut cum a murit !!!
- un dans, un zambet si toata sala era a mea...
- cantecul a fost cel mai lung, dar nu a fost deloc ca in "Alba ca zapada"...
Desigur, au fost si altele, insa faptul ca erai acolo, te vedeam, erai real - nu doar o imagine inchipuita, m-a facut sa-mi tremure buzele, sa nu-mi mai pot controla mainile. Am inchis de cateva ori ochii, insa erai tot acolo si ma priveai. Erai acolo pentru ca ma iubeai, nu doar pentru dorinta mea de a-ti vedea ochii atunci cand sunt ca tine. Vroiam sa ma vezi asa cum nu ma vazusei decat in flash-uri de imagini trecatoare, flash-uri blestemate, care, pe tine te-au mintit. Nu a fost asa. Nici nu trebuia sa fie, caci nu am vrut niciodata sa fiu cum ai vrut tu sa fiu. Am vrut sa fiu femeia cu ochii verzi care poate sa fie ca si tine - un actor pe scena vietii. Si toate cuvintele si sunetele au fost pentru tine si mi te inchipuiam pe tine in garsoniera aia nenorocita, jucand un rol pe care, desigur il joci in tot timpul vietii tale. O, stii atat de bine ca imi place sa ma joc cu cuvintele, imi place sa te vad zambind atunci cand eu iti vorbesc si cand te privesc! Ce? Ochii mei iti spun altceva decat iti spune gura? Normal, idealule. Cuvintele pe care le spun nu reprezinta decat o treime din ce ar spune ochii mei. Insa numai eu stiu ca acele cuvinte nespuse le-ai auzit de multe ori, aruncate la intamplare, fara sens, fara sa crezi ca eu le-am spus cu adevarat.
Au fost multe clipe cand ne-am jucat unul cu altul, imi placea la nebunie sa ma joc cu tine. Te-am si sarutat de cateva ori, saruturi furate, cateodata nici nu observai pentru ca erai atat de absorbit de ochii mei... Si cand ma gandesc la cearceafurile mototolite, la paharele goale de vin, la cuvintele ce le auzeam ca prin vis, erau cuvinte reale - spuse de tine.
Acum sunt ca tine. Joc in teatre blestemate. Joc roluri pe care nu am crezut niciodata ca le voi juca si in viata reala. Vad prin ochii tai scena si publicul, numai ca atunci cand ma uit la public, prin ochii tai, ma vad, iar prin ochii mei, nu te vad. Nu esti acolo sa ma privesti, sa imi zambesti si sa aplauzi. Nu esti acolo sa imi dai putere si speranta in continuare. Si nu mai esti nici in camera aceea goala cu tavan inalt si cu un singur pat pe mijloc, sa arunci hainele, sa plangi si sa tragi suspinand dintr-o tigara...
Au fost multe clipe cand ne-am jucat unul cu altul, imi placea la nebunie sa ma joc cu tine. Te-am si sarutat de cateva ori, saruturi furate, cateodata nici nu observai pentru ca erai atat de absorbit de ochii mei... Si cand ma gandesc la cearceafurile mototolite, la paharele goale de vin, la cuvintele ce le auzeam ca prin vis, erau cuvinte reale - spuse de tine.
Acum sunt ca tine. Joc in teatre blestemate. Joc roluri pe care nu am crezut niciodata ca le voi juca si in viata reala. Vad prin ochii tai scena si publicul, numai ca atunci cand ma uit la public, prin ochii tai, ma vad, iar prin ochii mei, nu te vad. Nu esti acolo sa ma privesti, sa imi zambesti si sa aplauzi. Nu esti acolo sa imi dai putere si speranta in continuare. Si nu mai esti nici in camera aceea goala cu tavan inalt si cu un singur pat pe mijloc, sa arunci hainele, sa plangi si sa tragi suspinand dintr-o tigara...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu