Resemnare...

Cand ajungem intr-un punct spunem ca am reusit numai datorita vointei noastre. Fals, lumea ne impinge de la spate...

Ne invata sa ne bucuram si sa ne dorim lucuri artificiale, ne invata sa construim situatii care nu ne implinesc, ne forteaza sa fim fericiti numai cand ne dovedim utilitatea fata de societate. Chiar daca incercam sa o facem in felul nostru, tot conformism se cheama...

Nu vreau niciodata sa lucrez la un birou. Mi-ar placea sa ma limitez la joc, si sa nu fi invatat dependenta de cana obligatorie de cafea, sa nu fi cunoscut niciodata peretii acestei lumi. Acum mi-e prea greu sa-i escaladez. Inainte eram atat de inocenta ca nici nu-i vedeam.

Ma bucur la profit, ma distrez automat la iesirile in oras convenite de comun acord cu ceilalti prizonieri, ceasul a ajuns sa ma poarte el la mana, spatiul sa ma calce in picioare...

Si, ce este cel mai rau, am uitat definitiv cum e sa zbori. Nici nu mai sunt sigura daca am stiut vreodata...