Atata stiu, ca era noapte, dar nu si veacul cand era...
Terasa de granit inalta parea.n lumina ca pluteste
Si pe un cantec de teorba ca urca si se.nsufleteste,
Pe cand mai jos ne deslusirea unui oras se rasfira
Treptat mai stearsa si mai stinsa, pe cand, in sus,
fara.ncetare.
Curgea o.ntreaga adancime si se largea o.ntinsa mare,
O mare ce, netarmuita, se tot ducea cu gand cu tot,
Sub inserarea viorie si instelarea.nfloritoare,
Cand spre.o planeta, cand spre alta, si dintr.un soare
spre alt soare...
Si.atata stiu: ca era noapte, si ca sa stiu mai mult nu pot,
Decat c.acea terasa alba si largul cantec de teorba
Erau si zbor nebun de aripi, erau si zbor de.nalta vorba.
Dar spre.a cuprinde clipa de.aur n.a fost Parnas si nici
Olimp.
Si de.a fost ieri, sau cine stie in ce trecut de loc si timp,
Se desprindeau din armonia ce departa de ea pamantul,
Priceperi ce.n eternitate isi impingeau mereu avantul,
Si ce spirale nesfarsite, naltimea nu.si mai masurau
Neprevalindu.si.o vreodata nici chiar atunci cand coborau.
Si hotarand ca.n tot ce este, nu e nimic decat cuvantul,
Caci singur el miscare sfanta, in orice parte sa.l trimiti
Fiinta da oricand vointei, schimband.o.n sori si in planeti;
Sau peste tot fluidizand.o in proteismul cugetarii,
Ce poarta timpul, ca si locul in revarsarile miscarii,
Si ce din ea destainuieste culori si forme si simtiri,
Alcatuind chiar vecinicia prin nencetatele.i cladiri
Caci vesnicia ce nu.ncepe si nu sfarseste niciodata
Se zamisleste.n toata clipa printr.o zidire nencetata.
Dar punti de stele peste.abisuri muiau adancu.n stralucire
Si se simtea ca.n orice parte e Dumnezeu, ca.n orice parte
Aceeasi viata neinvinsa isi duce valul mai departe.
Ca sori ce n.ar fi din lumina pentru privirile omenesti
Mai sus azvarl.aceasta viata ce.n veci de.a noastra se
desparte.
Ca forme care n.ar fi forme traiesc sub alte bolti ceresti,
Ca ochi privesc din orice goluri, da ca nu.ncal in orice minte
Pe cand nemarginirea.ntreaga e o.ncalcire de cuvinte
Cu talcu.n repedea shimbare a trecatoarelor clipiri
Si ca e.ntotdeauna altul ce minte.n veci si.n veci nu minte,
Ca.si potriveste intelesul pe.orice vartej de.nsufletiri
Si fie ca priveam abisul, si fie ca priveam pamantul,
Rapita de.aceeasi adancime, sporita simteam ca mi.e avantul.
Urcam spre culmea Prea Tariei - eram pe sanul Prea Tariei
Si noaptea se urca cu mine spre culmea vecinicei lumini.
Cu chei de aur deschisesem porti ce pe veci pareau inchise,
Pe Isis nuda o scoteam din cupa florilor de crini
Din taina sfanta a miscarii intelegeam pe Dumnezeu,
Caci o traiam in intregime traind pe.a sufletului meu,
Ghiceam in pulberea de astri nenumarate osti de ingeri,
Iar bucurii ce au sa vie se desprindeau din orice plangeri,
Stiam ca Dumnezeu e vecinic si vecinica ma simteam si eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu