De ce iubim :

Pentru că uneori e mai uşor să iubeşti decât să urăşti
  şi oricât te-ai chinui nu poţi rămâne indiferent,
Pentru că dimineaţa viaţa pare trăibilă
  când ai în faţă o ceaşcă mare de cafea cu lapte
Pentru că din când în când cineva îşi zâmbeşte din toată inima
Pentru că-n ochiul iubitei/iubitului se răsfrâng infinituri mărunte
  pe care niciodată nu le-nţelegi
  dar doamne cât de tare-ţi doreşti să fie ale tale
Pentru că într-o dimineaţă ţi-a înflorit cactusul
  (care va să zică nu l-ai udat degeaba doi ani de zile)
Pentru că în nici o colivie nu te simţi mai îngrădit ca în tine însuţi
  şi totuşi ştii bine că uşa rămâne întotdeauna deschisă
Pentru că în fiecare zi îţi zici „lasă că mă fac eu mare”
  şi deşi eşti „mare” de mult tot mai închizi pumnul promiţându-ţi răzbunări imaginare
Pentru că uneori laşi frigul să-ţi pătrundă în oase
  numai şi numai ca să îţi demonstrezi că mai poţi simţi ceva
Pentru că visezi color chiar dacă dorinţele par poze în sepia
Pentru că singura formă de a merge mai departe
  e uneori uitarea
Pentru că te „cutremură diferenţa dintre tine şi firul ierbii, dintre tine şi lei”
  şi-ntotdeauna vei fi invidios că altul înaintea ta a ştiut să spună lucrul ăsta
  în atât de puţine cuvinte
Pentru că îţi doreşti întotdeauna ce nu poţi avea
Pentru că uneori îţi bate cineva la uşă
  chiar când credeai că nimeni nu o va mai face vreodată
Pentru că te încântă ideea de a pleca într-o aventură plină de primejdii
  lăsând în urmă tihna vizuinii tale de om „fericit”
  şi chiar dacă întotdeauna îţi spui că vei pleca data viitoare
  perspectiva rămâne şi-o uşă deschisă
Pentru că atunci când ai pierdut tot şi crezi că nu mai ai nimic de pierdut
  întotdeauna se mai găseşte câte ceva
  şi totuşi de cele mai multe ori începi să urci din nou
Pentru că ai momente în care îţi zici că viaţa e o curvă
  şi-o spui cu toată forţa urii tale care te-a-nvăţat de mic să nu înjuri
Pentru că singurul gând care te face să te trezeşti luni dimineaţa
  e gândul la week-end şi la ochii iubitei/iubitului
Pentru că mâine ştii că vei simţi din nou palma iubitei mângâindu-ţi obrazul
  chiar dacă „mâine” e uneori extrem de departe
Pentru că uneori vezi frumuseţea lumii de pe acoperişurile de ţiglă roşie
  şi te întrebi ce formă de orbire te-a lovit până-atunci
Pentru că fluturii trăiesc doar o zi
  şi fără să vrei mulţumeşti în gând de fiecare dată că nu eşti fluture
  şi totuşi omidă fiind jinduieşti la ziua de glorie când vei fi fluture
  şi nu e nimeni să înţeleagă toate astea
Pentru că de fiecare dată când plângi din cauza iubitei
  îţi promiţi că e ultima dată
  şi asta e poate singura promisiune pe care n-o vei respecta niciodată
Pentru că ieri şi mâine sunt iluzorii
  şi totuşi nici ziua de azi nu e foarte reală
Pentru că uneori eşti spectatorul propriei vieţi
  şi nici măcar nu apuci să te odihneşti când se întâmplă asta
Pentru că vei pune în balanţă toate de mai sus şi va trebui să alegi dacă iubeşti sau urăşti
Pentru că în nici un caz nu vei putea rămâne indiferent.